Boc `al mic !

Mama lui boc cel mic

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc, chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc, plânge şi suspină o bătrână mică, care are fiul cât un puştiulică.

Căci la guvernare fiul ei iubit a plecat aseară şi n-a mai venit.

Celularul sună noaptea jumătate. Nu-i semnal, şi totuşi:

– Oare cine-i, frate?

– Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit, n-a mai mers Taromu’ şi n-am mai venit. Sun din Capitală, voi fi premier. M-a numit chiar Zeus, sunt timonier. Căpitan e dânsu’, e ca la armată. Mica mea oştire fuge sfărâmată. Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.

L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.